Murătura din pomul de Crăciun
Deşi se spune că este o veche tradiţie germană, ea s-a pierdut pe vechiul continent, fiind însă preluată în Statele Unite. Ultimul ornament care se agaţă în pomul de Crăciun este un glob în formă de castravete murat, de obicei transmis din generaţie în generaţie. Acest „castravete” este ascuns într-un loc în care nu poate fi văzut cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât este verde. Copilul care găseşte, în dimineaţa de Crăciun, murătura din pom primeşte un cadou în plus şi se spune că va avea noroc în anul ce vine. Globurile din Germania au fost multă vreme suflate în formă de fructe sau legume şi au devenit populare în SUA când F.H.
Woolworth a început să le importe în 1880.

Iapa gri - capra galeză
Mari Lwyd (iapa gri) este un obicei precreştin din Ţara Galilor, foarte asemănător cu capra de la noi. Iapa este construită dintr-un craniu de cal ataşat la un băţ şi acoperit cu un cearşaf, sub care se ascunde mânuitorul iepei. Forma cea mai pură a tradiţiei se păstrează la Llangynwyd, unde de Anul Nou capra vine la poarta pub-ului local, iar tinerii cântă câteva versuri, apoi urmează o „bătaie” în zicale deseori insultătoare, între cei aflaţi înăuntru şi grupul cu iapa de la poartă, bătaie verbală purtată în rime. Confruntarea ritmată durează atât timp cât îi ţine inspiraţia pe consătenii din cele două grupuri. La sfârşit, iapa intră în cârciumă, însoţită de un alt cântec tradiţional.

Anti-Moş Crăciunul
Krampus - al cărui nume derivă din cuvântul vechi germanic „Krampen” (gheară). Conform tradiţiei, tinerii se costumează în Krampus în primele două săptămâni ale lunii decembrie, în special în seara de 5 decembrie, şi bat străzile speriind copiii cu lanţuri şi clopote ruginite. În unele zone rurale, Krampus are un mănunchi de nuiele cu care loveşte trecătorii, în special pe tinerele fete. Costumul de Krampus constă
într-o mască de lemn, coarne şi o piele de oaie. Tinerii de la sate se întrec în a crea cea mai îngrozitoare mască de Krampus în fiecare an. În timp ce Moş Crăciun are grijă de copiii buni, Krampus are grijă, bineînţeles, de copiii răi.

Petru cel Negru
Zwarte Piet este ajutorul (sau chiar sclavul) lui Moş Crăciun în Olanda, cu care soseşte pe acelaşi vapor, cei doi apărând alături în procesiunile de Crăciun. Începând din 1850, copiii care nu sunt cuminţi în timpul anului sunt ameninţaţi cu venirea lui Petru cel Negru, care îi va duce în Spania, unde trăieşte Moş Crăciun, conform tradiţiei olandeze. În ultimele decenii, olandezii au avut grijă să mai domolească aspectele rasiste ale tradiţiei. Acum, Petru cel Negru nu mai este un sclav, ci un coşar, negru din cauza funinginii. Tradiţia rămâne însă, iar Petru cel Negru are deseori trăsături exagerate, inclusiv o perucă afro.

„El Caganer”
Cele mai ciudate obiceiuri de Crăciun par să se găsească în Catalania. În fiecare an se alege un Buştean de Crăciun (Tió de Nadal), cunoscut popular drept „Caga tió” - „buşteanul care defechează”. Este vorba de un buştean de vreo 30 de centimetri lungime, gol pe dinăuntru, cu patru picioruşe din lemn şi la unul din capete desenată o feţişoară zâmbitoare, cu o căciuliţă roşie făcută dintr-un ciorap (o miniatură a căciulii tradiţionale catalane, „arretina”). Accesoriile acestea au fost însă adăugate la tradiţionalul buştean de-abia în ultimii ani, până atunci fiind vorba de un buştean obişnuit. Începând cu sărbătoarea Imaculatei Concepţiuni, la 8 decembrie, catalanii dau „de mâncare” în fiecare zi buşteanului câte o mică bomboană sau ciocolată, învelindu-l cu o păturică, pentru a nu-i fi frig noaptea.

În seara sau în ziua de Crăciun, buşteanul este pus cu un capăt în şemineu şi i se cere să scoată bomboanele pe partea cealaltă. Pentru a fi convins să elimine dulciurile pe care le-a mâncat, buşteanul este bătut cu un băţ, în timp ce se intonează cântece specifice pentru Tió de Nadal. Dulciurile „înghiţite” de buştean sunt un simbol al darurilor aduse de cei trei magi la Naşterea Domnului. Ultimul lucru care iese din buştean este un hering sărat sau o căpăţână de usturoi ori o ceapă.

Buşteanul apare şi în tradiţiile legate de Crăciun ale regiunilor francofone, dar în cu totul altă formulă. Este vorba de o prăjitură cu ciocolată, în formă de buştean, care se consumă la masa tradiţională de sărbătoare.

Tot în Catalania, scenele tradiţionale pentru decorare ce prezintă naşterea lui Isus, în iesle, sau întregul oraş Bethleem includ, pe lângă Maria şi Iosif, păstorii şi magii, o mică statuetă a unui „căcăcios” - „caganer” în catalană. Obiceiul este prezent însă şi în Salamanca şi Murcia (unde se numeşte „cagone”), la Napoli („cacone” sau „pastore che caca”) şi Portugalia („cagöes”). Caganerul - statueta cu pantalonii în vine care defechează - este de obicei ascuns undeva mai în spatele scenei. Nu se cunosc originile tradiţiei, dar primele „vestigii” găsite datează din secolul XVII, iar Biserica Catolică tolerează acest obicei. Copiii caută în dimineaţa de Crăciun mica statuetă în scena naşterii, iar cel care o găseşte primeşte un cadou în plus. Mai nou, caganerii reprezintă personalităţi ale vieţii politice, în locul ciobanului cu căciula roşie tradiţională în cap. În 2008, cel mai bine vândut caganer a fost cel care îl reprezintă pe Barack Obama.